Cenușă și scrum, trupuri străpunse de glonț-uri ruginite, și mii de chipuri fără de față. Sute de suflete pribegite, care-și caută fericirea . Sute ce nu mai au speranțe, sute ce poartă răni adânci, și mii ce mor în așteptarea ambulanței. Pe alocuri se mai zăresc focuri, se aud țipete, se mai simte miros de fum. Fum ce a făcut praf vise, suflete nevinovate ce-și voiau fericirea, fericire vie, dar nu moartă, moartă pe front de amintiri. Amintiri. Amintiri frumoase, pline de lumină, zâmbet și curcubeu de după ploaie. Amintiri care credea-i că vor fi veșnice. Amintiri ce rămân, rămân neuitate, ce azvârl benzină-n foc și dau naștere unu-i nou front. Un câmp de luptă cu ostași de hârtie, ce ard în speranțe că se va termina, calvarul.
La un moment, totul dă-n tihnă. Liniște. O umbră vie, zîmbăreață. Dar nu pe mult timp. Dispare. Revine. Iar dispare. Iar revine. Îți șoptește, încet, cu o speranță, de vindecare. Apoi pleacă. Dispare, ca o ultimă picătură de ploaie rămasă-n nor. Vine o nouă eră. Era schimbărilor. Schimbări de front, de ostași, de regi. De gloanțe. Ești pregătit. Dar încă slăbit. Chinuit de șoapte, plin de cenușă, afumat de gânduri, și nimicit de gloanțe. Gloanțe mai noi, mai vechi, dar ruginite. A mai rămas puțin. Până ultimul glonț va ajunge la tine. Vei fi tu următorul. Următorul ostaș de hârtie mort.
Mort pe front de amintire.
neptunsoul.wordpress.com 